
Ma gandesc cum am stat prima oara intinsi pe iarba. Zambind, ne tineam in brate. Ascultam melodiile idioate cantate de niste formatii idioate. Dar totusi pareau frumoase. De ce? Pentru ca eram impreuna. Presim o furtuna, dar afara este frumos, doar vantul adie un pic. Soarele nu dispare. Nu inteleg nimic, dar o sa te ascult. "Viata trebuie traita.Atat!" Dar cum vrei sa traiesc cand am impresia ca este inundatie, iar eu o sa ma inec in lacrimi? E sinucidere curata. Si totusi cineva o sa ma salveze de la moarte.Propria mea constiinta.Nu tu.
Gandindu-ma ca totul o sa treaca, si cum tu esti totul pentru mine, vei pleca. O sa dispari din inima si mintea mea, exact cum ai facut acum un an. Dar o sa te intorci, pentru ca regulile sunt facute sa fie incalcate. Te iubesc! Tu nu! Vremea este urata pe interior, frumoasa pe exterior. Asa sunt si eu din cauza greselilor noastre...
Imi plac mai ales comparatiile:) dintr-o tema un pic banala( in sensul de comuna)ai facut ceva destulde real. La fraza "iar intr-o fractiune de secunda simt cum aluneci pe obrazul meu" parca simti cum cineva iti trece degetul peste obraz:P
RăspundețiȘtergere