Dimineata pe racoare....

M-am trezit cu un chef "nebun" de viata. Patul era mai comod, mai cald, mai moale ca niciodata. Dar m-am plimbat prin orasul plin si gol in acelasi timp. M-am uitat prin vitrinele (goale si ele) ale magazinelor. Ma plimb in continuare. Plamanul meu cere cerseste o tigara, dat tin dorinta arzatoare in mine. Ajung in fata unui Mc si ma intalnesc din intamplare cu o prietena veche. Nu o mai vazusem de mult timp si dupa doar 10 minute de conversatie realizez ca s-a schimbat (mai mult sau mai putin)... Ne luam 2 cafele si ne asezam la masa si povestim. Pierduta, ma mai uit pe geam din cand in cand si vad cum lumea se grabeste. Simt pulsul strazii. Cofeina imi afecteaza un pic mintea si din cauza "la nu stiu ce" ma ia ameteala. In sfarsit, trag din tigara mult dorita. Zambim. Parca era mai bine cand eram copile (nu ca acum n-am mai fi:D cel putin eu). Ne e dor. Ameteala de la cafeaua tare pe care am baut-o cu pofta nu ma lasa nici acum in pace. Plec acasa. Autobuzul este plin. Un barbat se impinge in mine.... De obicei sunt contra violentei, dar acum am facut o exceptie si i-am tras "din greseala" un cot in burta. In fine. Ajung acasa pentru a pleca iar: scoala!
Sunt un pic trista, un pic fericita, un pic stresata, un pic linistita. Asta pentru ca am ajuns la ultima ora pe ziua de azi. Stau singura intr-o banca plina de gume lipite dedesub. Ma uit la toti...ce fete de oameni ipocriti! Cu toate astea, ce m-as face fara ei. Nu as mai fi eu.
Ziua s-a terminat. Plina, dar goala.

Ai cerut sa fiu sincera. Am fost si inca sunt. Am fost a ta si sunt. Dar nu imi place asa. Ma vrei, dar nu ma vrei. Ma iubesti, dar nu ma iubesti. Ma cauti dar nu ma gasesti. Vrei sa ma ajuti dar nu o faci. Ti se pare ca e totul ok? Mie nu. Nu avem timp de multe, dar incercam. Ca sa ce? Ca tu sa dai cu piciorul la fiecare ocazie. Sa-mi zici ca ne vedem, ca iti lipsesc, dar sa nu....Sa nu ce? Sa nu faci ce zici, ce imi promiti. Esti responsabil prin ceea ce faci si sunt sigura ca esti, dar nu cu mine. Imi zici ca ma iubesti, dar nu faci asta. Nu ma iubesti. Poate pare ca sunt o fire pesimista, dar eu ma numesc altfel: realista. De ce? Ca sa nu ma lovesc. Ne-am certat, ne-am impacat. Iti dau o a2a sansa pentru ca esti om si pentru ca se presupune ca ne iubim. Am zis ca nu mai ascultam ce spun altii. Dar de unde stiu eu ca asta e doar o scuza sa ma tradezi? Am gresit si eu. De nenumarate ori.Dar nu cu tine. Esti o parte din mine. Si asta inseamna ca mai iti dau o sansa, dar spre dezamagirea (sau fericirea) ta e ultima. Sper sa fi ceea ce mi-am dorit acum 3 luni, si ceea ce am de 3 saptamani. Sper sa fi atat si mai mult.

Decat sa fiu vanat mai bine vanez

Prieteni sau doar cunostinte? E greu sa-ti dai seama. Eu am facut parte din acea categorie de oameni naivi care pana nu se loveau de ceva, nu se trezeau la realitate(toti am facut o data parte din ea). "-Ma duc sa ma vad cu un prieten." "-Cu cine?" "-Cu Gigel. "-Pai il sti de 2 zile.." Najpa situatie. Sau "-Ai mai vorbit cu Vasile?" "-Aa...da...de ce?" "-Aaa...eram si eu curios". Dupa aceea afli ca toata lumea stie ca tu ai mai vorbit cu Vasilica.
Am invatat ca toti imi sunt cunostinte, pana la proba contrarie, nu prieteni pana la proba contrarie. Prefer prima parte deoarece am o vaga impresie ca a doara nu imi pazeste spatele. Apoi, am mai invatat ceva. Pe langa faptul ca o persoana iti demonstreaza ca iti e prieten o viata intreaga, nu o luna, atunci cand nu esti sigur ca ai prieteni, spune-le acestora despre tine, cum te simti, ce ai facut la petrecerea de la Fanel, Gogu si ce ai mai vorbit cu Ion, doar ceea ce poate afla toata lumea, inclusiv persoanele care, sa zicem, nu prea te au la inimioara. Toate astea pentru ca oamenii nu mai sunt oameni si fiecare isi apara interesul, prin mijloace mai mult sau mai putin corecte. Toti merg pe premiza ca "decat sa fiu vanat, mai bine vanez." Nu vreau sa va fac sa va pierdeti optimismul, dar sunt foarte putine cazurile in care o prietenie e adevarata.Totusi aceasta exista...
Personajele din acest text sunt fictive.

Vreme schimbatoare

E soare afara si totusi e trist. Este melancolic. In mintea mea mea ploua cu ganduri despre tine.Ploua din ce in ce mai tare, incat tu ajungi direct in inima mea, iar intr-o fractiune de secunda simt cum aluneci pe obrazul meu. Este si ceata pe deasupra... O panza de lacrimi nu ma lasa sa vad soarele ascuns dupa norii mei. Ce ciudat! Afara e totusi insorit.
Ma gandesc cum am stat prima oara intinsi pe iarba. Zambind, ne tineam in brate. Ascultam melodiile idioate cantate de niste formatii idioate. Dar totusi pareau frumoase. De ce? Pentru ca eram impreuna. Presim o furtuna, dar afara este frumos, doar vantul adie un pic. Soarele nu dispare. Nu inteleg nimic, dar o sa te ascult. "Viata trebuie traita.Atat!" Dar cum vrei sa traiesc cand am impresia ca este inundatie, iar eu o sa ma inec in lacrimi? E sinucidere curata. Si totusi cineva o sa ma salveze de la moarte.Propria mea constiinta.Nu tu.
Gandindu-ma ca totul o sa treaca, si cum tu esti totul pentru mine, vei pleca. O sa dispari din inima si mintea mea, exact cum ai facut acum un an. Dar o sa te intorci, pentru ca regulile sunt facute sa fie incalcate. Te iubesc! Tu nu! Vremea este urata pe interior, frumoasa pe exterior. Asa sunt si eu din cauza greselilor noastre...